Dacă te iubeşti, nu ai cum să te şi pedepseşti, în acelaşi timp.
Iubirea de sine nu este pedeapsă.
Iubirea de sine nu este sacrificiu.
Este toleranţă, răbdare şi îngăduinţă.
Şi nu-i totuna.
Între sacrificiu şi înţelegere, stă întotdeauna înţelepciunea care te ajută să discerni între ce este benefic pentru tine şi ce nu.
Când alegi să dai vina pe soartă, pe context, pe el, pe părinţi şi pe orice altceva, nu te iubeşti pe tine.
Când ai iubire pentru tine, cunoşti şi sentimentul de acceptare, şi asumarea responsabilităţii pentru ceea ce simţi în interiorul tău.
Nu poate nimeni să simtă în locul tău.
Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate.
❤️Atunci când te iubeşti pe tine, tu decizi pentru raţiunea ta şi pentru inima ta. Tu răspunzi pentru faptele şi comportamentul de care dai dovadă şi faci asta cu acceptare, şi nu cu resemnare.
❤️Atunci când ai iubire de sine, ai capacitatea să observi evenimentele prin care treci fără să le mai adaugi încărcătura emoţională negativă.
Iubirea de sine îţi devine ca o sită prin care se trec toate experienţele tale de viaţă.
Iubirea de sine este acea sită de care tu te îngrijeşti să nu se rupă. Şi faci asta prin ceea ce simţi pentru tine.
Tu când începi să te iubești și să te prețuiești? ❤️
M.B.
