Nu știu dacă pe tatăl copilului tău ți-l alegi tu sau așa îți este predestinat de la Doamne, Doamne..
Azi vreau să îți spun o parte din povestea mea și te rog să iei din ea, doar ce crezi tu că ți se potrivește ție!
După ce l-am născut pe fiul meu, a urmat o perioada de stres și necunoscut pentru ambii! Perioada de colici a copilului mă speria cel mai tare pentru că nu știam dacă este normal să plângă atât de mult din cauza asta și nici nu credeam când altcineva încerca să îmi spună că sunt foarte normale și că orice copil are colici.
Mi se părea groaznic de ireal ideea că doar o mânuță de om să sufere atât de mult pe nedrept!
Într-o seara, tatăl fiului meu, mi-a reproșat că eu mi-am dorit copilul și că eu trebuie să am grijă de el. A insistat pe această idee spunând că mi-am dorit copilul ca să mă vindec de epilepsie… A fost un soc pentru mine să aflu ce gândește mai ales că perioada sarcinii nu a fost una ușoară.
În următoarea dimineața, a mers să pregătească ceaiul copilului, în timp ce eu îl linisteam. Când am văzut că întârzie si ca copilul încă este agitat, m-am dus să văd ce face.
Pregatise ceaiul, tot ce-i drept.. Dar plecase si el de acasă!
M-am trezit părăsită, cu un copil de două săptămâni și abia operată de cezariană..
Sentimentul de abandon si nesiguranță a persistat mult timp..ani de zile!
Draga mea, să poți duce tu tot greul în spate singura, ar fi minunat dar nu este tocmai soluția potrivita, nici pentru tine și nici pentru copilul tău! Așa că fii atenta la ceea ce discuți cu partenerul tău, la privirea și gesturile lui atunci când vorbiți despre întemeierea unei familii pentru că nu orice bărbat își dorește cu adevărat un copil.
Ai grija de sufletul tău, de mintea ta și de inima ta!
M.B.
