În anul 2015 noaptea, târziu, am mers cu tatăl meu la urgențe pentru că i s-a făcut rău. După ce i-au făcut toate analizele și examenele necesare, a venit un medic pe holul unde eram și m-a strigat. M-am dus în grabă spre el și mi-a zis că tatăl meu suferă de Cancer la plămâni. Mi-a mai zis și să aleg între a rămâne la spitalul județean sau să îl transfere de urgență la Iași.
Am ales ca tatăl meu să fie transferat și să urmeze un tratament de la medicii din Iași în timp ce îmi anunțam restul familiei despre vestea care avea să ne îngenuncheze pe toți !
După câteva minute a revenit domnul dr si m-a anunțat că din păcate, nu este posibil transferul tatălui meu și trebuie să mai așteptăm câteva zile. Pe moment, nu mi-a trecut prin minte decât să nu-i dăm noi vestea tatălui meu și să o lăsăm pe mama mea să îi spună pentru că mie îmi era teamă de reacția lui.
După două zile au ajuns mama și frații mei acasă iar după externarea tatălui meu, au decis să îl ia cu ei în Spania iar eu să rămân acasă. Mi-a prins foarte bine să mă mut la ai mei pentru că aveam o soacră foarte severă. Nu ne înțelegeam și se uita foarte urât la mine chiar și când mâncam. Acesta era unul dintre motivele pentru care spuneam că nu îmi este foame. Mâncam pe ascuns.. Când soacra mea era la magazin, ori în grădină sau poate la o vecină.
După ce m-am mutat în casa părinților mei, nu-mi puteam stăpâni lacrimile !
Plângeam, zâmbeam și totodată m-am simțit eliberată de parcă aș fi scăpat dintr-o colivie !
Ține minte că țelul tău este să treci de la durere la putere !
M.B.
